Articole cu următoarea etichetă ‘geopolitics of art

„Arta trăiește cu stigmatul absenței legitimării democratice”

Friday, December 10th, 2010

Boris Groys: „Arta trăiește cu stigmatul absenței legitimării democratice”.

Filozoful și teoreticianul i-a explicat Ekaterinei Degot de ce artistul îi amintește de circarul de altădată, care artă va avea succes în viitor și unde mai e spațiu de protest.

În ultima perioadă ai vorbit adesea despre anumite schimbări radicale care au loc în lumea artei. La ce te referi, mai exact?

Cred că au loc niște schimbări radicale de infrastructură. Sunt întrebat tot timpul ce mai e nou în artă. Am impresia că noul survine în procesul artistic nu la nivelul formei, ci la nivelul infrastructurii. Aceste schimbări au legătură, înainte de orice, cu faptul că statul e dispus din ce în ce mai puțin să sprijine muzeul și sistemul artistic. Inițiativa a fost transferată pe mâini private – lucrul acesta s-a întâmplat în America la un nivel foarte mare, în Europa se întâmplă într-un ritm extrem de alert. Figură centrală devine colecționarul.

Dar cercul colecționarilor de artă contemporană e destul de îngust, de aceea se creează impresia că arta contemporană se transformă în ceva de felul anticariatului contemporan. E vorba de obiecte scumpe, care funcționează absolut identic precum covoarele persane extrem de prețioase ori precum niște cești din epoca dinastiei Tan. Cei care o consumă formează un grup foarte restrâns de oameni bogați, și acesta e un sector foarte mic al societății. Iar noi știm că ceea ce se face pentru oamenii bogați în cultura contemporană nu are un rol cultural. Pentru că stilul de viață și cultura celor bogați sunt un fenomen exotic. Acolo nu e vorba de bani adevărați ori de succes adevărat. Adevărații bani apar atunci când vinzi ieftin și mult – pentru mase. În principiu, după modelul filmului Avatar sau al McDonald’s-ului.

Adică după modelul artei în serie? Iar asta să însemne că dispare modelul artei unicat?

Ea nu dispare, ea se marginalizează. Problema constă în faptul că are semnificație culturală numai ceea ce captivează masele, iar acesta trebuie să fie nu doar un produs în serie, ci care să se și vândă ieftin. În felul acesta s-au făcut averi mari, aparținând vedetelor cunoscute de toată lumea. Există un cerc extrem de restrâns, care-i deservește pe cei bogați – spre exemplu, Louis Vuitton și un anumit sector al artei contemporane, oameni precum Damien Hirst ori Jeff Koons. Ei deservesc clientela și, în genere, funcționează ca un boutique design. Se-nțelege, nu ei sunt cei care-și creează obiectele, totul se produce într-un anumit număr de exemplare în fabricile pe care le dețin. Și, la fel ca în cazul unei mașini scumpe, poți influența procesul de producție, poți numi anumite dimensiuni ș.a.m.d. În același timp, procesul de producție antrenează câteva mii de oameni, dar acesta e, în principiu, un lux pentru un cerc restrâns de oameni. Toate acestea nu au relevanță pentru procesul cultural.

Iar asta va capta atenția mass-mediei?

Din ce în ce mai puțin. Media discută din când în când despre buticurile scumpe, despre viața șeihilor, dar acestea comportă un caracter oarecum exotic. În realitate, media se concentrează asupra oamenilor cu un succes de masă enorm.

Dar în artă n-au fost și nici nu pot exista asemenea oameni, pentru că arta creează obiecte unicat, ce nu pot fi produse în serie. Acum situația aceasta se va schimba?

Păi, arta a încetat demult să mai producă obiecte unicat. Însuși tipul de funcționare a artei pe care tocmai o descriu e gândit în raport cu producția unui obiect care nu e neapărat unicat, ci mai degrabă scump. Iar oameni precum Picasso ori Andy Warhol, care ar fi putut manevra între gustul elitei și cel de masă, practic, nu mai există din păcate. În același timp, sfera marilor expoziții – în genul Documenta, al bienalelor și muzeelor de artă contemporană – se bazează pe cooperarea statului cu organizațiile turistice, la baza întregului mecanism se află turismul. Bineînțeles, turismul va continua, însă problema e că astăzi se dezvoltă foarte activ diferite mijloace digitale și foarte multe fapte se consumă pe internet.

Altfel spus, în curând va fi de-a dreptul ciudat să-ți mai bați capul cu expunerea? Iată, chiar acum punem la punct bienala din Ural, unde, din principiu, aproape că nu vom avea nici un original[1].

Da, are rost să-ți bați capul numai cu ceva extrem de scump, deoarece transportul, asigurările, toate acestea sunt extrem de complicate și costisitoare. Pe când filmele, video, muzica – toate acestea pot fi consumate pe internet. Iar artiștii concep foarte multe proiecte în funcție nu de procesul de creație a produsului care să poată fi vândut, ci de documentarea care poate fi plasată pe internet. Așa se face că acest tip al practicii contemporane e compatibil cu cel al culturii digitale contemporane.

Dar care-i baza economică a acestui fenomen?

Cititi continuarea traducerii in revista CriticAtac, editia din 10 decembrie 2010


[1] „Discuția a avut loc în primăvara acestui an [2010]”, n. r. OpenSpace.ru.

Lansare #4 Revista la PLIC + proiectie / Launch of #4 POSTBOX magazine + screening, 14/08/2010, ora 19:00

Friday, August 13th, 2010

- – - scroll down for English – - -
RO
- – - – - Sambata, 14 augustora 19.00 va invitam la APARTAMENT DESCHIS (str. Bucuresti 68/1, Chisinau) la lansarea celui de-al patrulea numar al revistei de cultura, arta si atitudine, Revista la PLIC. Gazdele tale vor fi ca si pana acuma redactorii Revistei la PLIC si colaboratorii ei. Cum tema de baza este PATRIOTISMUL vom da impreuna startul Campaniei de educatie patriotica. La cumpararea revistei la PLIC vei primi un cupon pe care il vei putea schimba la fata locului cu o bere Chisinau de la Hose Pablo. Incepind cu ora 21:00 vei putea savura berea urmarind proiectia #4 DVD la PLIC – GENUL ZERO in prezenta curatoarei Sanda WATT. Te asteptam! –
Revista la PLIC este cea mai noua publicatie culturala din Republica Moldova si Romania, o revista obiect cu un caracter interdisciplinar si experimental pronuntat, care isi propune sa reflecte si sa reuneasca tendintele artistice si literare ale tinerilor din Republica Moldova, Romania dar si din alte regiuni.– #4 Revista la PLIC
din cuprins:
DOSAR: PATRIOTISMUL
Numarul 4 al Revistei la PLIC va invita la o discutie despre PATRIOTISM. Colegii si invitatii nostrii au luat PATRIOTISMUL in brate (asemenea fetitei din povestea lui NU) si l-au intors pe toate partile incercand sa afle daca mai are rost sau nu sa fie adus in discutie in context actual european, daca mai este ceea ce a fost sau s-a transformat, daca mai rezista sau exista artistic sau daca ii place poezia. Raspund si se intreaba:Iulia MODIGA, Florin BICAN, Ecaterina BARGAN, Ciprian SIULEA, Ion BUZU, Doina RUSTI, Petru BOGATU, Cristina TOMA, Mihail VAKULOVSKI, Ion GROSU, Moni STANILA, Alin CIUPALA, Florin HALALAU, Radu BALTASIU, Oleg KRASNOV, Ludmila COJOCARU, Alexs TOCILESCU, Grupul R.E.P., Razvan TUPA, Cristina ISPAS, Vasile ERNU
ARTA
Madalina Iulia TIMOFTE aduce in discutie Identitatea facand referire la doua expozitii interesante din Europa si America, Andra CHITIMUS ne invita sa reconsideram recenta Binenala de arta de la Bucuresti iar Igor MOCANU  vorbeste despre memorie si body discourse cu referire la expozitia Reginei Jose Galindo de la MNAC – Urgent Issues.
POEZIE
Elena VLADAREANU, Vadim LUNGUL, Mihail VAKULOVSKI scriu si raspund la intrebarile noastre
TEATRU
Sandu MACRINICI o provoaca la dialog pe Nicoleta ESINENCU
JURNAL
Alexandru VAKULOVSKI ne povesteste prima sa calatorie in Romania dupa expulzare
& multe alte suprize SUPLIMENTE:AREA Chicago / bombabuzunare / Curaj / HZ pofta buna! HZ Multumesc / Oberliht / PLIC international / Studentul din PLIC/ TIUK!

EXPO la PLIC

Vlad NANCA [RO]
Hose PABLO [MD]
Ghenadie POPESCU [MD]
Vladimir US [MD]

DVD la PLIC
GENUL ZERO

Curator: Sanda WATT [RO]

Cu:

Aleksandra ACIC [RS]
Tatiana FIODOROVA [MD]
Cinty IONESCU [RO]
Delia POPA [RO]
Larisa SITAR [RO]

–Revista la PLIC
Asociația Oberliht
Gh. Asachi Str., 53/1, lit. “A”
Chisinau 2028, Republia Moldova
+ (373 22) 286317, + (373 22) 79370809 / Victor NEAGA
+ (40) 744 680 622 / Andreea TOMA
email: andreea(a)oberliht.org.md
http://plic.oberliht.com
http://www.oberliht.comhttp://www.facebook.com/oberliht

EN
- – - – -

On Saturday, August 14, 2010, 7 p.m., we invite you to FLAT SPACE (Bucharest 68/1 Street, in Chisinau) to attend the launch of the fourth issue of POSTBOX – an art, culture and attitude magazine. Your hosts will be as before our editors and our collaborators.    Since our new issue’s main topic is PATRIOTISM, we will launch together the Campaign for Patriotic Education. Everyone who buys a copy of the magazine will also get a flyer to exchange it for a Chisinau beer. Starting with 9 p.m. you will be free to enjoy your beer while watching the screening of #4 POSTBOX DVD that comes with the magazine – GENDER ZERO, curated by Sanda WATT, to attend.  We’ll be waiting for you!–
POSTBOX magazine is the newest cultural publication from the Republic of Moldova and Romania, an object magazine with a strong interdisciplinary and experimental character, aimed at reflecting and reuniting artistic and literary tendencies of the youth from Moldova, Romania and other regions.– Revista la PLIC #4
table of contents:

FILE: PATRIOTISMThe fourth issues of POSTBOX magazine invites you to discuss PATRIOTISM. Our colleagues and our guests took Patriotism in their arms (like the little girl in the ‚NO’ story) and they turned it all inside out to ascertain whether it still makes sense or not to discuss patriotism in the current European context, whether patriotism still means what it used to mean or it means something completely different, whether it still resists, whether art or poetry is still interested in patriotism or not.They were trying to give answers and raise new questions: Iulia MODIGA, Florin BICAN, Ecaterina BARGAN, Ciprian SIULEA, Ion BUZU, Doina RUSTI, Petru BOGATU, Cristina TOMA, Mihail VAKULOVSKI, Ion GROSU, Moni STANILA, Alin CIUPALA, Florin HALALAU, Radu BALTASIU, Oleg KRASNOV, Ludmila COJOCARU, Alexs TOCILESCU, Grupul R.E.P., Razvan TUPA, Cristina ISPAS, Vasile ERNU

ARTMadalina Iulia TIMOFTE discusses Identity, while referring to two interesting exhibitions in Europe and US, Andra CHITIMUS invites us to reconsider the recent Bucharest International Biennial for Contemporary Art and Igor MOCANU talks about memory and body discourse, while referring to Regina Jose Galindo’s exhibition at MNAC – Urgent Issues.
POETRY
Elena VLADAREANU, Vadim LUNGUL, Mihail VAKULOVSKI write and answer to your questions.
THEATRE
Sandru MACRINICI provokes Nicoleta ESINENCU to dialogue.
DIARY
Alexandru Vakulovski tells us about his first trip to Romania after having been expelled & many other surprises. POSTBOX EXPO
Vlad NANCA [RO]
Hose PABLO [MD]
Ghenadie POPESCU [MD]
Vladimir US [MD]
POSTBOX DVD
GENDER ZERO
Curator: Sanda WATT [RO]

Cu:

Aleksandra ACIC [RS]
Tatiana FIODOROVA [MD]
Cinty IONESCU [RO]
Delia POPA [RO]
Larisa SITAR [RO]

POSTBOX magazine
Oberliht Association
Gh. Asachi Str., 53/1, lit. “A”
Chisinau 2028, Republic of Moldova
+ (373 22) 286317, + (373 22) 79370809 / Victor NEAGA
+ (40) 744 680 622 / Andreea TOMA
email: andreea(a)oberliht.org.mdhttp://plic.oberliht.com
http://www.oberliht.comhttp://www.facebook.com/oberliht