25 noiembrie 2010 – 27 martie 2011,
artist: Călin Dan, curator: Raluca Velisar,
MNAC, București
Pentru cine este cât de cât familiar cu evoluția hiphopului românesc, știe că atunci „când o arzi cu o combinație în portbagaj / primul lucru care-l faci – suni la anturaj, / dai de belea, tot el e primul care știe / îi preferi pe zece-ai tăi, decât pe alții o mie”. Așa sunau niște versuri din piesa Anturaju’ de pe albumul După blocuri (1999) al trupei B.U.G. Mafia. Momentul este semnificativ, întrucât albumul, lansat el însuși în curtea Penitenciarului Rahova, coincide cu o perioadă de maximă popularitate a figurii „borfașului” în câmpul culturii urbane, pe de o parte, iar pe de altă parte – pentru că întreprinde una din primele ecografii ale imaginarului carceral al acestei subculturi. Vor trebui să mai treacă ceva ani până când tema penitenciarului să pătrundă, din nou, în pridvoarele privilegiate ale culturii – teatru, arte vizuale, film, literatură, odată cu redescoperirea în Vest a unor concepte precum „artă socială”, „artă comunitară”, „artă activă” sau chiar „artă politică”.
Colaborarea când artistului, când criticului Călin Dan cu deținuții Penitenciarului Colibași va debuta în 2005, pentru realizarea unui proiect susținut de Biroul Arhitectului Guvernamental din Olanda (Atelier Rijksbouwmeester), care se va materializa apoi în 2007 în spectacolul de teatru cu deținuți, Carne / Cane, la Odeon. Încă mai sunt vizibile în unele locuri din București stencilurile create cu acea ocazie de Suzana Dan, reprezentând niște câini înaripați care exclamă „Orașul este al nostru”. Tot în perioada 2005-2007 aveau loc primele descinderi ale artiștilor ceva mai tineri din grupul Ofensiva Generozității în zona bucureșteană Rahova-Uranus. Schema de lucru și de cunoaștere a comunității cu care lucrează artistul respectă, în general, niște principii antropologice comune: deplasare pe teren, cartografiere, interacțiune, somarea opiniei publice și a restului societății civile.
Ingredientul pe care îl introduce Călin Dan în interacțiunea lui activă cu deținuții Penitenciarului Colibași este acela de „arhitectură emoțională”, un concept împrumutat din estetica arhitecturală a lui Luis Barragán, ce descrie dimensiunea calmă, liniștită a formei unei clădiri. Oximoronul devine și mai transparent în cea de-a treia parte a proiectului Emotional Architecture, expus la MNAC și intitulat Anturaju’ și alte întâmplări, prin introducerea în ecuație a elementului arhitectural terț, elementul absolut, poate, reprezentat de către Palatul lui Ceaușescu sau Casa Poporului. Anturaju’ și alte întâmplări se construiește astfel ca o intervenție organică în corpul operei de artă totală a dictatorului, tot așa cum opera de artă totală a dictatorului se construise cândva prin intervenția cât se poate de organică în corpul orașului și în mentalul locuitorilor lui.
Dintr-un astfel de dialog transistoric, sugerează Călin Dan, nu pot rezulta decât reziduuri, al căror simbol contradictoriu devine câinele comunitar. Expoziția pune față în față fostele obiecte de recuzită din spectacolul de la Odeon din 2007, cu o duzină de monitoare pe care se derulează în loop interviurile postprelucrate cu deținuții, în care aceștia își spun poveștile. Schela, gardul de sârmă, macheta suspendată a Casei Poporului, rugăciunile stau alături de ecranele negre pe care apar, când alb, când tricolor, sintagme-cheie din confesiunile deținuților și deținutelor.
De altfel, limbajul e una din componentele esențiale ale expunerii, după cum este și un rezumat perfect al universului carceral postmodern, cum remarcă sociologul Bruno Ștefan ori curatorul Jean Boumans în textele lor din catalogul expoziției. Survin în loop teme precum, crima, vina, pedeapsa, responsabilitatea, iar din ele răzbate, repetându-se obsesiv, cuvântul „anturaju’” – un soi de substanță ubicuă care determină acțiunile personajelor, tot așa cum aerul determină aparatul respirator. „Anturaju’ este tot și asta nu se va schimba…”, suna textul piesei invocate la începutul acestui articol. Viziunea estetică a lui Călin Dan, de-a lungul proiectului Emotional Architecture, funcționează metonimic, adică după principiul parte pentru întreg. Anturaju’ este produsul direct al Casei Poporului, iar deținuții suntem noi. Anturaju’ înseamnă context social postmodern. Iar meritul lui Călin Dan nu este acela de a fi împărțit societatea în vinovați și nevinovați, de a fi inversat raportul dintre „noi” și „ei”, ci de a fi dat la iveală încă una din multiplele, interminabilele fețe ale autorității.
Recent Comments