Primul pas pentru incalcarea net neutrality

Joi, 22 oct 2009, ora 15.00, va avea loc o intalnire consultativa la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor cu scopul de a gasi “solutii pentru un internet legal” :) Modelul propus: legea celor trei lovituri din Franta!!!

Cine doreste sa participe, sa dea un telefon la numerele de mai jos pentru a-si anunta prezenta in calitate de jurnalist, blogger sau utilizator. In cazul unui refuz, invocati legea 52 / 21 ianuarie 2003 privind transparenta decizionala in administratia publica. Comunicatul ORDA (mai jos) e public, il gasiti pe situl Ministerului Culturii.

Adresa ORDA:
Str. Transilvaniei, nr. 2, sect.1, Bucuresti
Tel./Fax.: 317.50.60; 317.50.70
Relatii cu publicul : Tel. 311.52.51
e-mail: orda@orda.gov.ro, office@orda.gov.ro

COMUNICATUL OFICIULUI ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
Data introducerii: 19.10.2009

Autorităţile române, titularii de drepturi şi furnizorii de conţinut
creativ pe platforme digitale caută soluţii pentru un Internet legal

Urmând exemplul francez de sancţionare a descărcărilor ilegale de pe
Internet  şi de stabilire a unui compromis echitabil între titularii
de drepturi şi internauţi, în încercarea de identificare a celor mai
bune soluţii de exploatare legală a operelor şi produselor purtătoare
de drepturi de autor şi conexe, precum şi de valorificare a
posibilităţilor oferite de Internet pentru implementarea de noi modele
de afaceri, ORDA a organizat la 15 octombrie 2009 o întâlnire cu
factorii implicaţi: titulari de drepturi, utilizatori, asociaţii
antipiraterie, instituţii publice.

Pentru început, reprezentantul ORDA, dl Laurenţiu Oprea, a prezentat
participanţilor iniţiativele finalizate până acum în Europa, respectiv
adoptarea, în Franţa, a unei legi privind protejarea drepturilor de
autor şi conexe în cazul utilizării creaţiilor şi produselor
purtătoare de drepturi prin intermediul reţelei Internet (Legea
HADOPI).

Întrucât, printre altele, problema descărcărilor ilegale de pe
Internet este una cu care se confruntă şi ţara noastră, la fel ca
toate ţările lumii, ORDA a propus semnarea unui acord la nivel
naţional pentru identificarea tuturor problemelor cu care se confruntă
piaţa şi a celor mai bune soluţii din punct de vedere tehnic, precum
şi sub aspectul modalităţii de licenţiere a noilor modele de afaceri,
concurenţei loiale şi accesului cât mai facil la cultură şi
cunoaştere.

Toţi participanţii au agreat această modalitate, iar reprezentantul
ANISP, dl director executiv Gheorghe Şerban a propus îmbunătăţirea
draftului de protocol comunicat de ORDA, prin includerea de obiective
şi strategii în domeniu. În acest sens s-a stabilit ca toţi
participanţii să trimită la ORDA propuneri de modificare a textului
propus de ORDA şi eventual un regulament de funcţionare al unui viitor
grup de lucru în domeniu.

Dl. Dan Popi, preşedintele Uniunii Producătorilor de Fonograme din
România,  a afirmat că “trebuie să tragem învăţăminte din eşecurile
lumii civilizate, care a fost mereu cu 3 paşi în urmă faţă de evoluţia
domeniului digital”, modelele de afaceri fiind adaptate noilor
tehnologii de cele mai multe ori foarte târziu, uneori chiar după ce
acestea au fost abandonate.

Vorbitorii au mai adus în discuţie şi alte aspecte, ca de pildă că,
din multiple cauze, modelele pe bază de abonament şi publicitate nu au
reuşit să se impună în România, sau că ar putea fi luată în
considerare o taxă unică pe Internet plătită de către utilizatorul
casnic, un fel de extrapolare a sistemului de copie privată pe
Internet, ceea ce ar presupune ca operele să fie postate numai cu
acordul titularilor de drepturi.

Reprezentantul ARONSA, dl Sorin Manea, a afirmat că organismele de
gestiune colectivă, prin solicitarea unor remuneraţii foarte mari
pentru acest tip de utilizare, au blocat, practic, dezvoltarea pieţei.
În replică, dna Liliana Savu, reprezentanta CREDIDAM, a precizat că
artiştii interpreţi sau executanţi nu sunt remuneraţi şi astfel sunt
prejudiciaţi sub aspectul acestui tip de utilizare a produselor
purtătoare de drepturi conexe în mediul digital.

Reprezentantul ORDA, dl director Laurenţiu Oprea, a conchis, amintind
ponderea importantă a industriilor copyright-ului în ansamblul
economiei naţionale (5,4% din PIB şi 3,7% din totalul locurilor de
muncă, în 2005) şi afirmând că există 4 părţi interesate în domeniu:
titularii de drepturi, consumatorii, utilizatorii, statul, iar
obiectivele urmărite trebuie să urmărească interesele fiecăreia dintre
acestea, respectiv remunerarea echitabilă a titularilor de drepturi,
accesul facil la cultură şi cunoaştere, dezvoltarea unei industrii de
furnizare a conţinutului creativ online, crearea de venituri la
bugetul de stat şi dezvoltarea unei pieţe concurenţiale şi legale.

Întâlnirile organizate de ORDA se vor concretiza în semnarea unui
protocol care va trebui să reflecte interesele tuturor părţilor
interesate amintite mai sus: titularii de drepturi (artiştii şi
producătorii), consumatorii finali (simplii particulari care accesează
Internetul), furnizorilor de acces online şi marilor utilizatori
(televiziuni, radiouri ş.a.).

Principalele concluzii reieşind din această primă întâlnire au fost
cele potrivit cărora măsurile legislative în cauză trebuie luate după
o consultare prealabilă riguroasă a tuturor factorilor implicaţi şi
că, pentru deblocarea pieţei, este absolut necesar să se ajungă la un
consens pe această temă.

Următoarea întâlnire va avea loc joi 22 octombrie 2009, ora 15:00, la
sediul ORDA din str. Transilvaniei nr. 2, sectorul 1, Bucureşti.

Direcţia Registre, Gestiune Colectivă şi Relaţii cu Publicul
16.10.2009

2 Răspunsuri la “Primul pas pentru incalcarea net neutrality”

  1. copy++ says:

    La sediul Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA), institutie in coordonarea Ministerului Culturii si Cultelor si Patrimoniului National, se duc negocieri despre metodologia dupa care se va face colectarea remuneratiilor in conformitate cu legea drepturilor de autor (8/1996, completata) pentru operele difuzate online. De asemenea, se intentioneaza semnarea unui Acord national pentru “dezvoltarea si protectia operelor pe noile retele digitale” care pune sub semnul intrebarii neutralitatea internetului si accesul la cultura, drept fundamental din Constitutia Romaniei.

    Pana in prezent au avut loc doua intalniri, pe 15 si 22 octombrie. Invitati la dezbateri au fost „factorii implicati”, adica doar organismele de gestiune colectiva, industrustria muzicala, furnizorii de servicii internet si cei de telefonie mobila si Societatea Romana de Televiziune.

    Asociatia Romana pentru Protectia Consumatorilor este singura care a fost invitata sa participe la discutii din partea utilizatorilor directi, numiti consumatori, niciodata cetatenti, dar nu a fost prezenta.

    Nu au fost invitate presa si societatea civila. Au existat utilizatori care au cerut sa fie prezenti, dar ORDA a refuzat pe motiv de „bucatarie interna”, desi protocolul atasat tine de dezbatere publica si intra sub incidenta Legii 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica.

    „În grupul de lucru pe care dorim să îl realizăm printrun acord naţional, nu putem accepta pe toţi cei implicaţi din motive de eficientă logistice, vă rugăm să încercaţi să desemnaţi o structura asociativă, rezultatele vor fi publice şi ne puteţi trimite punctul dvs de vedere. Apreciem interesul dvs, dar vă rugăm să înţelegeţi că nu putem face întâlniri pe stadion. Vom fi deschişi pentru orice soluţie pe care o vom primi”, explica reprezentantul ORDA, Laurentiu Oprea, intr-un mail adresat unui utilizator.

    In protocol se scrie ca reprezentantii consumatorilor se angajeaza „sa sustina eforturile celorlate parti pentru utilizarra legala a operelor si sa colaboreze de buna credinta pentru implementarea solutiilor stabilite”. Adica un fel de, utilizatorul de internet tace si face ce spun autoritatile, fara drept de opinie.

    Legea 52/2003, la art. 2 prevede in principiile sale “consultarea cetatenilor” (ca entitati diferite de asociatii) si “participarea activa a cetatenilor la luarea deciziilor administrative si in procesul de elaborare a proiectelor de acte normative”. La art. 7, alin. c(3), se precizeaza ca “participarea persoanelor interesate la sedintele publice se va face in limita locurilor disponibile”. Din informatiile primite de la singurul jurnalist prezent, sala de sedinta permitea accesul a inca 30 de persoane.
    Aceeasi lege, la art. 14, stabileste ca “constitutie abatere disciplinara si se sanctioneaza [...] fapta functionarului care, din motive contrare legii, nu permite accesul persoanelor la sedintele publice sau impiedica implicarea persoanelor interesate in procesul de elaborare a actelor normative de interes public”.

  2. xyz says:

    Intalnire ORDA privind Acordul pentru dezvoltarea şi protecţia operelor pe noile reţele digitale va avea loc în data de 5 noiembrie 2009, ora 13:00 la sediul Centrului Info Europa din Calea Victoriei nr. 88, sector 1, Bucureşti (Piata Revoluţiei, Clădirea Biblioteca Centrală Universitară). Puteti confirma participarea la numărul la adresa de e-mail: alina.iordache@orda.gov.ro

    Acordul este disponibil pe site-ul orda: pe coloana din stanga al treilea titlu in jos.

Scrie un comentariu

XHTML: Poți folosi următoarele taguri: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>