Info_Culture & Vasile Ernu
Vasile Ernu a redactat Manifestul cărții și l-a difuzat prin majoritatea canalelor media culturale, Info_Culture, Incepem etc. Astăzi a primit un reply de la Bogdan-Felix Niță pe Info_Culture: „Moldovenii ar trebui sa-si vada de Moldova lor! Li se da o un deget si ei iau toata mana. Asa sunt corciturile astea moldo-rusesti! Cartea lui pe langa ca e prost scrisa, mai face si o critica etica a Romaniei. Cu ce drept?”. Trec peste faptul că Vasile Ernu este demult cetățean român, de etnie română, deci cam din același regn cu Vintilă Horia, Andrei Codrescu, Benjamin Fondane ș.cl., Bogdan-Felix Niță pare să fi trecut prin facultatea de filozofie ca rața prin apă, de e-n stare să comită o confuzie între critica etică și critica de idei (sociale, politice, estetice) incomode. Nu discut poziția nazistă a reacției, ea răsfrîngîndu-se, inevitabil, asupra administrației yahoogroupului Info_Culture și, probabil, în curînd și asupra revistei Texte pe care o editează sus-amintitul.
Manifestul cărții redactat de Vasile Ernu este urgent pentru că el rezumă, așa cum s-a exprimat însuși autorul, mai multe idei ce planează de ceva vreme în aer. Singura sugestie spre îmbunătățire care îi poate fi adusă este că a scăpat din vedere o a treia cauză a situației actuale a cărții din România, pe lîngă mefiența programatică a Statului și privatizarea sălbatică. Este literaturocentrismul scriitorilor înșiși & al culturii române în genere. Reabilitarea cărții se va produce total abia atunci cînd literatura română va privi în jurul său mai cu aplecare, iar cultura română își va aminti că se reproduce nu numai prin literatură, ci și prin artă contemporană, film, dans, teatru, fotografie. Revoluția nu a făcut-o cartea, ci televizorul. Așa fost dintotdeauna, de la telegramă încoace. De altfel, Vasile Ernu este unul din organizatorii Expoziției cărților premiate pentru cel mai bun design de către un juriu independent printr-un proiect al Fundației Buchkunst din Frankfurt. E un început bun în a înțelege raportul dintre text și imagine, dintre magie și istorie, dintre critică și progres.



Recent Comments