Întîmplarea face că am început să recitesc niște Fundoianu fix după ce-l terminasem pe Foarță, Nu știu alții cum sînt…, versificația ultimului și ritmul pus în uz îmi sunau cunoscut. Așa că transcriu mai jos descoperirea:
| Era spre seară, iar eu eram fudul
de chivăra din pene verzui, de tomahawk-ul din mucava, de arcul și tolba cu săgeți… N-aveam pereche,-n gloata de psevdo-kynegeți, cînd am ieșit, iar luna-și holba, deasupra, glaucul, făcînd pereții urbei pustii spectral de albi… Habar n-aveam de tribul din care făceam parte și că voi fi, din vina de-a mă fi vrut aparte, „copilul Piele-Roșă bătut la cur de albi”! Șerban Foarță, Nu știu alții cum sunt…, Cartier Rotonda, 2009, p. 20. |
…sufletul meu de pene cu liniște în cioc.
Căci te-ai tîrît pe pietre asemeni sufletește cu fiecare coajă de anotimp ; și-așa, ești vremea care-și sparge șopîrlele în clește, urzica de prăsilă și sîmburii de stea. Tu ești troița-n noapte cu vîntătăi în oase, cînele are umblă după cadavre-n alpi, zăpada de tăcere în care corbii coase, copilul piele-roșă bătut la cur de albi. Benjamin Fundoianu, Paradă (lui F. Brunea), în Versuri, Cartier Poesis, 1999, pp. 15-16. |
Recent Comments