Marți, 11 mai, ora 18, la Teatrul ACT, vor fi lansate primele două cărți din noua serie editorială propusă de Fundația Culturală „Camil Petrescu” sub titlul Eu, tu, el… și Istoria:

• Fiare, îngeri şi martiri. Însemnări despre seducţia totalitară de Ana Maria Narti, prefaţă de Adrian Cioroianu, postfaţă de Ileana Popovici.

Participă: Ana Maria Narti, Adrian Cioroianu şi Florica Ichim.

Prezintă criticul literar Dan C. Mihăilescu.

Actrița Coca Bloos va citi fragmente din volum.

• Chișinău, 7 aprilie. Teatru-document (Piese de Irina Nechit, Mihai Fusu, Dumitru Crudu și Constantin Cheianu), ediție îngrijită de Andreea Dumitru, cuvânt înainte de Doina Jela, prefaţă de Vitalie Ciobanu.

Participă: Doina Jela, Mihai Fusu, Andreea Dumitru.

Prezintă profesorul Sorin Alexandrescu.

Lansarea volumului este urmată de spectacolul Podozritel’noe iebalo sau „Am ce am eu cu poliţiştii…“, monodramă cu Alexandru Pleșca, text și regie: Mihai Fusu. O producție Teatrul Municipal al unui Actor din Chișinău – Atelier teatral Foosbook.

(Foto spectacol: Ștefan Eșanu)

Detalii despre noua serie, volume şi spectacol puteţi citi mai jos (sau în documentul ataşat).

Intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile.

***

Eu, tu, el… și Istoria este a şaptea serie de volume-supliment ale revistei „Teatrul azi” editată de Fundația Culturală „Camil Petrescu”.

Încă de la primul supliment oferit cititorilor revistei Teatrul azi, am pledat pentru memorie ca valoare capitală a unei societăți ce ține să-și regăsească reperele. După aproape 50 de volume editate, lansăm o serie în care adevărul este consacrat drept personaj principal nu doar pe scena de teatru, ci și în viața fiecăruia dintre noi. Aducem acum în atenția publicului documente inedite, mărturii subiective, spovedanii de o sinceritate zguduitoare. Oameni care au privit în față nenorocirile secolului trecut, lăsându-se ademeniți (sau nu) de sâmburele lor utopic, tineri care vor să descopere cum a fost posibil Răul, supraviețuitori ai infernului, dar și martori ai crimelor petrecute la doi pași de noi, sub ochii noștri, scriu despre experiențe personale și despre dramele celor de alături, refuzând tăcerea, amnezia, indiferența, astăzi tot mai prezente și agreate în societatea noastră.

Ana Maria Narti

Fiare, îngeri şi martiri. Însemnări despre seducţia totalitară

Un tânăr născut și crescut într-o societate democratică face o remarcă surprinzătoare în fața unei vechi fotografii de familie. Pentru posesoarea fotografiei, vorbele lui nonșalante au un efect straniu: ele declanșează torentul amintirii, al mărturisirii, nevoia de a-și înțelege viața, dar mai ales, de a înțelege „cum a fost posibil”? Cum au fost posibile antisemitismul și legionarismul în România copilăriei sale – o țară prosperă, parcă a tuturor posibilităților –, cum a fost posibilă, apoi, dictatura comunistă în România aparent destalinizată a maturității sale? Sau, și mai greu de înțeles, cum a fost cu putință ca dogma roșie să otrăvească o societate aproape idilică, precum Suedia exilului său? Cum a fost și este încă posibil fundamentalismul religios care a schimbat cursul istoriei la 11 septembrie 2001? Martoră a tututor acestor –isme criminale, Ana Maria Narti își pune întrebări și încearcă să găsească răspunsuri de-a lungul unei confesiuni vibrante adresate fiului său.

O carte sinceră până la autoflagelare, o carte vorbind despre fantasme politice şi despre nevoia de fantazare a omului obişnuit, despre speranţă şi deziluzie; o carte scrisă între patru puncte cardinale incluse în matricea sufletului – între Occident şi Orient, între Nord şi Sud. Şi, mai ales, o carte venită de departe (şi de azi) despre o anume Românie de altădată care, în acelaşi timp, ne este aproape, dar care devine, pe zi ce trece, pentru românii de astăzi, tot mai mult o ţară străină.

Adrian Cioroianu

Ana Maria Narti a semnat, în anii ’60, cronică de teatru şi de film pentru Contemporanul şi pentru revista Teatrul. În 1970, a cerut azil politic în Suedia, specializându-se treptat în comentariul politic. A ținut, timp de peste douăzeci de ani, o rubrică în pagina editorială a cotidianului Dagens Nyheter. În 1999, a devenit membră a Parlamentului suedez, din partea Partidului Liberal. A publicat şase cărţi în suedeză și este totodată autoarea volumului Medeea lui Andrei Șerban (Fundația Culturală „Camil Petrescu”, 2007), mărturie a indelungatei sale colaborări și prietenii cu marele regizor.

Chișinău, 7 aprilie. Teatru-document

Piese de Irina Nechit, Mihai Fusu, Dumitru Crudu și Constantin Cheianu

A trecut un an de la revolta tinerilor basarabeni împotriva regimului comunist al lui Vladimir Voronin – „ultima «cărămidă» din Zidul Berlinului”, cum a definit-o, metaforic, scriitorul Vitalie Ciobanu. Patru intelectuali de prim-plan ai scenei culturale basarabene, deopotrivă jurnalişti şi oameni de teatru, au scris „la cald”, cu implicare și în registre diferite, despre schimbarea de regim politic de la Chișinău, dar mai cu seamă, despre o realitate complexă, dureroasă, plină de contradicții. Piesele din volum pot fi citite ca document al stării de spirit de la 7 aprilie, o zi în care „generația Twitter”, și alături de ea, mii de basarabeni, au trăit speranţa schimbării, entuziasmul rupturii cu trecutul, dar, în egală măsură, teroarea şi neputința de a înțelege deplorabila ieșire din scenă a fostei Puteri.

Cui îi aparţine o ţară? În mod normal, cetăţenilor ei. În mod normal… O ţară, cea mai săracă din Europa – în care venitul mediu nu depăşeşte 250 de dolari, iar fiul preşedintelui statului este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, cu două miliarde de euro în conturi, o ţară în care amintirea foametei cu canibalism nu bântuie vârstnicii decât sub forma fricii de a-şi apăra copiii dornici de a trăi demn, în care propaganda sovietică a făcut mai atrăgătoare apartenenţa la statul care i-a canibalizat decât apartenenţa la Europa democratică, în care aproape 50% din populaţie votează regimul comunist mafiotizat, iar opoziţia nu reuşeşte să depăşească fărâmiţarea în 15–16 formaţiuni – nu aparţine cetăţenilor ei. Şi mai cu seamă nu tinerilor ei.

Doina Jela

Monodrama Podozritel’noe iebalo sau „Am ce am eu cu poliţiştii…“ a avut premiera anul trecut, în decembrie, la Club 513 din Chişinău (primul spaţiu teatral underground din capitala Moldovei, inaugurat de regizorul Mihai Fusu la începutul aceluiaşi an). Textul (inclus în volum) are la bază mărturia unuia dintre sutele de tineri anchetați și maltratați, în comisariatele poliției din Chișinău, în urma protestelor din aprilie 2009. Spectacolul aruncă o lumină surprinzătoare asupra evenimentelor, dezvăluind precaritatea corpului social și promiscuitatea relaţiilor interumane ca resorturi plauzibile ale actelor de violenţă.

Mihai Fusu (n. 1960, în Transnistria) este actor, regizor, profesor, dramaturg și publicist, unul dintre cei mai apreciați oameni de teatru din Republica Moldova, promotor a numeroase proiecte independente și al dramaturgiei basarabene contemporane.

Alexandru Pleșca (n.1983) a absolvit Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chișinău și este actor al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din capitala Republicii Moldova. A jucat şi în importante spectacole independente precum: Bash de Neil LaBute și Poveşti de familie de B. Srbljanovic (regia Mihai Fusu), Zuckerfrei și Footage (texte și regie: Nicoleta Esinencu), Povestea lui Ronald, clovnul de McDonalds de Rodrigo Garcia (regia Luminița Țâcu). A obținut Premiul „Steaua fără nume” acordat de UNITEM în 2005.